Ce as vedea daca as pandi pe vizor?

Pe mine ma cunoaste putina lume in bloc, desi stau acolo de o gramada de ani. Sunt un fel de fetita invizibila a blocului. Vecinii nu ma prea cunosc, dar eu i-am observat pe cativa dintre ei.

Intr-un apartament locuieste o enzima. Se agita ca o pepsina in spatele usii, provocand mare agitatie chimica in organismul holului. Ea tipa acid nonstop, fie la copil, sot sau telefon.
Langa apartamentul ei sta un domn mai planificat si mai organizat chiar decat mine (eu, care atunci cand imi uit umbrela, ma simt goala). Inalt, de forma unui tub, este rar la vedere si uneori mi se pare ca seamana cu Vasile Alecsandri
Mai este familia de pe colt, familia sportiva. Toti sunt mereu pe picior de fuga, imbracati in treninguri fasaitoare, calcand apasat si rapid pe calcaie atunci cand se indreapta inspre lift. Pana si cainii lor au alura sportiva si in loc de urme de labute, parca lasa urme de adidasi in zapada.
Mai sunt si vecinii nevazuti, care locuiesc un etaj mai jos. Lor le vad mereu doar crestetul capului asa ca nu stiu ce e cu ei. Stiu doar ca, din cand in cand, incearca prin magie neagra sa trimita roiuri de gandaci pe capul meu. Parca ii si vad invaluiti in mantii, la lumina lumanarilor, deschizand casete si cufare impodobite cu nestemate si simboluri complicate ca sa dea drumul armatelor de gandaci, strigand cu entuziasm: "zburati, frumosilor, zburati!"

Marti seara

Daca nu ma facea atenta el atunci la constantele π din curtea umbroasa, nu as fi observat cate numere irationale reale exista in jurul meu. Seamana cu niste zambile si miros ca ele, dar nu sunt toate zambile; unele sunt din fier, lemn si caramida.
Azi am fost obosita rau, m-a plouat pe umbrela care seamana cu o camasa de barbat transpirat, am trecut peste multe fibre optice murdare si am ajuns acasa si mai obosita.
Cand torni in tine niste vin rosu in care plutesc multe maini si picioare mici din pluta, oboseala se preschimba in chicotit si dor de pokemoni :(. As vrea sa aiba toata lumea un pokemon. Pokemonul aduce fericire si tine grijile la distanta. Cand insa nu e langa tine, ingrijorarile napadesc iar cu furci si topoare. Nu-i nimic, o sa ma spal pe cap cu un sampon sarmant si o sa inabus rascoala :)

Cum ar trebui sa fie lunea, dar nu e

- lunea nu exista plecari, nu se aud usi deschise, mai ales dimineata. este o zi mai tacuta decat duminica. toata lumea sta in pat si-si gaseste tot felul de indeletniciri care fac apel la simturi
- poti sa faci si practic, nu numai teoretic, diamante din unt de arahide si sa le vinzi pe bani buni
- la pranz se mananca total aiurea si netraditional. un loc bun de picnic ar putea fi casa liftului
- lunea nu pica niciodata in aceeasi zi. nici macar prin rotatie. zilele saptamanii se amesteca intr-un bol, ca la loto, si apoi se trag la sorti. de aceea nimeni nu mai poate face planuri precise iar organizatorii traiesc intr-o spaima continua

In schimb, in locul unei asemenea lumi, am parte de o luni mohorata in care caut pick-up lines, fac liste de cumparaturi si ascut creioane neascutibile in nasul unui cap de schelet chel de broasca.

Pink Love Bubbles

Sa stai noaptea pe un morman de bubblesuri din plastic plin de praf, care pocnesc in mod nervos la fiecare miscare a corpului, cu ochii in tavanul din lemn ce seamana atat de mult cu o podea. O alternativa la dormitul in capita de fan, in care misuna greieri si alte insecte misterioase, cu ochi orientali.

Scursurile societatii de ceai

Sunt cele care raman in strecuratoare, batand cu pumnisorii mici in plasa deasa si tipand isteric sa fie lasate sa treaca de baraj ca sa ajunga acasa. Fug de gunoi, ele nu se simt gunoi. De obicei sunt frunze moi, flori labartate, tulpini jilave - lipitoarele societatii de ceai. Sunt incruntate, nervoase, promiscue si cand reusesc sa dea navala se ingramadesc in cana mazgalind pe pereti, tulburand limpezimea ceaiului, facand o mlastina inmiresmata. Uneori se arunca si se prind cu limbile lor rosiatice sau verzui-maronii de lingurita, unde isi astern saltelele si fac gimnastica acrobatica. Ele traiesc in familii mari si galagioase, sub cerul liber si au o relatie de buna prietenie cu scursurile societatii de cafea, mari ghicitori din tata in fiu.

Despre substituti

Lumea asta este plina de substituti, toti imperfecti, toti vrand sa fie iubiti pentru ceea ce sunt. Poate pacatul lor este ca vor sa fie folositi. Da, folositi din placere e drept, dar vor sa fie folositi. Si sa fie acolo, sa se sacrifice. Chiar daca substitutul e un sapun, se va topi si va face spuma cu ravna si se va face lucios in sinea lui cand stapanul il va plimba de-a lungul corpului. Chit ca apoi stapanul il va arunca nervos in savoniera si-l va ciobi intr-un colt inca lucios, pentru ca nu este de fapt sapunul care-i place si care-i face bine la piele. Sapunul il va adora oricum, desi simte ca nu este iubit si apreciat. Si se va topi mai greu ca sapunul preferat, din grija si rabdare si asta il va enerva si mai tare pe stapan, desi il va folosi in continuare.

Imi este ingrozitor de mila de cei care au soarta sa fie substituti. Cei pusi mereu sa stea cu un pas in urma, care primesc ingrozitor de putin si considera ca, totusi, putinul asta e mult. Si sunt multi substituti care nu fac asta din prostie, sunt multi substituti care iubesc si dau mult. Si sunt mici si sufletisti si da, fac si ei greseli, pentru ca nu ar trebui sa accepte o situatie ca asta. Dar unii substituti nu stiu ca ei sunt substituti. Ei cred ca sunt titulari :(

Si acestea fiind zise, va intreb cum sa-mi fie mila de cei care folosesc substituti? De ce sa-i consider pe ei victimele? Pentru ca pana acum toti cei cu care am vorbit mi-au zis cat ii caineaza ei pe cei care se folosesc de substituti. Si cat de seaca e viata lor etc. Pentru mine sunt sadici si lasi; daca te-ai uita cu multa atentie la ei ai putea vedea in ei, undeva intr-o pivnita interioara, un calau imbracat in piele neagra, cu masca pe fata si cu suvitele parului unei vrajitoare decapitata inca printre degete.

Imi trebuie haine noi!

Trec printr-o criza de cochetarie si vreau mult, mult o rochie-harta :(. Sa o port cu o brosa mica in forma de inima. N-am mai purtat de foarte multa vreme rochii, fuste si ma enerveaza ca torn blugii si tricoul pe mine si gata, as putea zice: am terminat cu imbracatul. Dar daca pe jos, in camera, nu pun orice covor, de ce pe mine am ajuns sa pun orice haina? Si nu mai am deloc haine care sa tipe ca niste fane obsedate "Irene" inainte sa le cumpar si dupa ce le imbrac. Stiti ce placut este sa porti haine urlatoare, care te adora si se mandresc pe strada cu tine?

from here

Pe ordinea de zi

- puii de portocala sunt la fel de inocenti ca orice specie de pui
- se simte primavara in aer si-mi vine sa stau atarnata la geam ca o salcie, cu gandurile in jos
- múm -" yesterday was dramatic, today is ok" se potrivea asa bine asta iarna, dar primavara se va potrivi si mai bine
- dragostea iti opreste mintea in lift
- pasiune mare zilele astea pentru the smashing pumpkins
- nici azi n-am reusit sa fac poza petei de vopsea din holul blocului, in forma de dinte care danseaza pe un valurel
- un carnetel de idei nou. prima idee notata in el este de fapt un reminder: semintele de mar sunt otravitoare
- ceva amuzant gasit pe net: a house without a blog is not a home
- trei narcise galbene

Edwina White

"Woody had a midlife crisis"

I just love, love, love this print!

from here

Despre unele telefoane

Un nene cu nasul galben, vorbea azi in parc la un telefon stralucitor, langa un copac gri-rosiatic, plin de muschi. Din cauza nasului galben, intreaga imagine mi s-a parut un tablou suprarealist.
O pustoaica imbracata in haine cernite, cu parul ca algele si atitudine de zvarluga vorbea la un telefon care semana cu un crevete incovoiat. De unde putem trage concluzia ca tot ce este de natura marina se atrage reciproc.
Daca mai multe telefoane verzi incep sa sune in acelasi timp, ar putea fi considerat un cor de broaste?
Sunt mai multe telefoane decat oameni in Washington DC si majoritatea sunt probabil albe, gri sau negre.
In casele unde oamenii obisnuiesc sa asculte convorbirile celorlalti, telefoanele au o anumita infatisare: par neutre, au o forma ordinara, care nu atrage atentia si receptoarele sunt mult mai scobite, din cauza atator urechi care si-au sapat forma in ele in timp.
Odata am vazut pe trotuar un telefon mobil sfaramat, intr-o balta de lapte. O fi fost telefonul unui laptar, o fi fost telefonul unui bunic care se impiedicase de o piatra si cazuse cu laptele? Cel mai groaznic gand a fost ca putea sa fie o mama-telefon.

In pedeapsa

Anthony Guicolea
LINK

Fotografia aceasta m-a obsedat vreo 2 zile. Poate imi aduce aminte de ceva anume, dar inca nu am reusit sa localizez pata aceea de amintire care ma face sa vad un anumit lucru in poza. In mod sigur nu imi aduce aminte de detentii, pedepse, doar vag de o senzatie de frica ivita langa o biserica, in timp ce ciorile croncaneau si scapau din ciocuri conuri mici de brad...dar eu o sa scriu totusi despre pedepse.
Daca ar fi sa numar pedepsele si detentiile pe care le-am primit pana in anul acesta al vietii mele, sunt incomparabil mai multe decat recompensele. Vorbesc despre pedepsele primite de la altii, dar si despre pedepsele psihologice pe care cu multa ravna mi le administrez singura, pentru ca oamenii sunt fie sadici, fie masochisti, iar mie sigur imi lipseste sadismul.

Nu am primit pedepse prea originale cand eram mica: stat la colt, tras de urechi. Si, intr-un mod ciudat, toate pedepsele astea sunt reprezentate in mine sub forma unor detalii ascutite, poate pentru ca frica mea are un aspect ascutit, triunghiular.

Am petrecut multe ore la colt, unde este stramt si intuneric, dar nu este ca intr-un uter, este ca si cum cineva te-ar inghesui intr-un cot ascutit si te-ar pune sa traiesti in el. Din toate orele acestea petrecute la colt eu imi aduc aminte doar cum priveam cu coada ochiului plin de lacrimi, umbra ferestrei desenata pe peretele galbui. Apunea soarele si eu eram scaldata in pedeapsa mea intr-o lumina portocalie, langa un ghiveci de asparagus. Ce vrea sa insemne pedeapsa asta? Stai cu nasul in dunga peretelui, intr-un unghi, nu te misca si simte-te prost! Si totusi era o pedeapsa care ma facea sa sufar foarte tare.

Cand eram trasa de urechi, urechile se lungeau in sus, ca niste fire de iarba lata si se inroseau de parca punea cineva in spatele lor o lampa. Sa fiu trasa de urechi este o mare umilinta pentru mine pentru ca in primul rand nu inteleg de ce ar trage cineva de auzul meu. Daca as fi avut ochi exoftalmici as fi fost trasa de pleoape sau gene?

Pedeapsa care nu a functionat niciodata la mine a fost "du-te in camera ta si ramai acolo". Cum poti sa pedepsesti pe cineva trimitandu-l in cel mai placut loc din lume, cel mai cald si incapator, cel mai plin de nimicuri si de distractii ? Eu nu m-am simtit niciodata comprimata intre tavan si 4 pereti, dimpotriva. Desi inca mai simt un inconfort destul de mare in dreptul colturilor chiar si acum. Ca si cum energia ascutita din dreptul lor ar vrea sa semene inca frica in sufletul meu.

Reclama

Dacian ne propune un concurs de fotografii in colaborare cu Absolut Lomo. Marele premiu: o camera Holga. Click pentru amanunte.

A inceput votarea la Roblogfest. Inca nu m-am hotarat cu cine votez la toate categoriile, dar stiu sigur ca la cel mai bun foto blog Dacian este favoritul meu.
Pe masura ce o sa ma mai uit pe acolo o sa va zic cu cine votez. A da, si Catastif are votul meu pentru cel mai bun blog de cultura.

Mintea de ceai a fost nominalizata categoriile: cel mai bun blog, cel mai bun blog personal si cel mai bun post, unde vad ca am vreo 5 posturi parca. Asa ca daca va place blogul meu, nu se supara nimeni daca il votati :P

Pro si contra cabine telefonice

Tot orasul este plin de cabinete telefonice sparte, defecte, mazgalite, murdare. Sunt primele vandalizate dupa un meci. Treci pe langa micile case de telefon, cu lacrimile de sticla imprastiate in jurul lor si nu te poti abtine sa nu-ti fie mila. Langa o cabina telefonica am pandit cand o prietena s-a despartit de prietenul ei, ca sa o ajut in caz ca el devenea violent. Langa o cabina telefonica o escroaca batranica, plangand fara lacrimi dupa un asa-zis fiu mort, m-a lasat fara 200 de mii pe care i-am dat desi stiam ca e o pacaleala, dar era o escroaca fascinanta si i-am dat bani pentru spectacol. Dintr-o cabina telefonica am sunat odata pe cineva si am incercat sa salvez o relatie, dar nu am mai avut ce.
Dar intr-o cabina telefonica m-am adapostit odata cand era furtuna afara si ma simteam printre geamurile ingalbenite ca intr-o poza veche. Cand intri intr-o cabina telefonica e ca si cum iei o pauza care miroase a plastic. E ca un adapost la marginea drumului, cu receptoare mari ca niste urechi de elefant slab, care te-ar apara daca orasul ar fi plin de lupi noaptea. Si e ultima salvare cand moare mobilul si cu ultimele puteri iti da numarul de telefon care trebuie, spunandu-ti cu voce pierita "suna-l", inainte ca barbia sa-i cada pe butoane.

Nu-mi plac sfaturile ( post sfatos)

Discutam cu Iulia despre sfaturi.

Demult, oamenii se strangeau la Sfat. Era prilejul sa judece, sa hotarasca si sa arunce cu pietre. Sfat pare un cuvant atat de blajin, intelept si batranicios, genul de cuvant care nu face rau nimanui. Dar ...
Eu cred ca oamenii nu se pot abtine sa dea sfaturi pentru ca atunci cand tii sfaturile in tine, cand ti le inghiti pe nerostite, au un gust tare amar. Si tu nu vrei sa te simti rau din cauza asta si sa te simti vinovat. Chiar daca vrei sa dai sfaturi unei persoane la care tii mult, mult si de soarta careia chiar iti pasa, multe sfaturi nu sunt tocmai dezinteresate. Pentru ca vin din experienta ta, din principiile, valorile tale si stii de multe ori ca nu se potrivesc altcuiva. Dar asta nu te opreste sa nu soptesti la urechea celuilalt indicatiile care trebuie, intr-un moment in care cineva e vulnerabil. De fapt, de multe ori sfaturile nu sunt altceva decat critici sau ordine deghizate in piele de miel. "Eu as face, eu nu as face asa, nu vreau sa te influentez dar...". Si uite asa reusim sa schimbam persoane pe care am promis ca nu o sa le schimbam pentru ca am zis ca le iubim asa cum sunt, reusim sa le facem un pic mai ca noi sau un pic mai monstruoase, Victori Frankestein ce suntem! Sfaturile ar trebui sa fie cel mai rar lucru din lume, ar trebui sa vina la o rugaminte speciala, sa nu fie subiective si sa fie o recapitulare a tuturor solutiilor posibile.

nu e un sfat, dar faceti un drum pana la yoli vorbeste despre vremurile astea prea calde.

Croitoria

Trec uneori pe langa o veche croitorie, a domnului Nechita Neculai ( nu stiu de ce insa, inainte credeam ca-l cheama Nechifor) Si in vitrina veche, cu geam ingalbenit si perdele casnice care nu te lasa sa vezi in pravalie, in ingramadeala unor plante mereu verzi, cu frunze groase, erau asezate niste maimute mici, din plus: una maro si alta albastra. Dupa anul nou insa maimuticile si perdelele casnice disparusera. Azi au aparut din nou si e exact genul de amanunt fara insemnatate care imi da o stare de fericire fara motiv.

Despre juve si alti cavaleri din cartile de joc

La tara, valetului din cartile de joc i se zicea juve. Ceea ce mie mi se parea un nume urat, desi intr-un mod ciudat i se potrivea, pentru ca toti valetii din cartile de joc au figuri cam vulgare, cu mustacioare indreptate cu foarfeca si privirile fugind dupa slujnicute ( dupa parerea mea, toate cartile de pana la 5 din pachet erau slujnicutele).

De jolly jocker imi era frica. Avea privirile alea rautacioase, mereu colorat si pus pe ras isteric, genul de om care-ti pune piedica atunci cand treci pe langa el si rade de se prapadeste de cazatura ta. Am intalnit multi oameni cu fete de jolly joker: cu fete rotunde si imbujorate, aduceau un pic cu dovlecii portocalii de halloween, dar care nu inspirau deloc incredere. Poate pentru ca e un pic ciudat sa vezi pe cineva care are intotdeauna colturile gurii indreptate in sus.

Pentru mine regii erau intotdeauna grasi, pasionati de haine din atlazuri bogate, pline de perle si diamante si dormeau cu coroana in cap si o lingurita in mana. Tot ce ii interesa era sa aiba un porc cu un mar in gura pe masa si o femeie frumoasa care sa dea din gene pe langa ei. De fapt, cam toate figurile masculine din cartile de joc sunt afemeiate si par sa faca umbra pamantului degeaba, la ferestrele lor. Mai putin asii, care de fapt nu au figuri deloc si sunt un fel de androizi buni la toate.

Tigronometrie

Pentru Cristi, caruia i-am desenat pe perete cel mai stangace tigru, cu dungile in vine.

Tigronometria este ramura matematicii care ar trebui sa se ocupe cu studiul relatiilor metrice dintre tigri si dungile lor. Numai ca tigrii nu prea stiu ca sunt facuti din dungi, nici cat de lungi sunt dungile lor. Unii tigri cred ca sunt facuti din material ecosez si cand se uita in oglinda lacului devin invidiosi pe haina cu dungi a zebrelor. Tigrii bengalezi, Panthera Tigris Tigris, nici macar nu stiu ca dungile sunt si pe pielea lor, nu numai pe blana. Problema a fost observata chiar si la fluturii care seamana cu tigrii, cum ar fi fluturele Tiger Swallowtail. Asa ca, pana acum, nu s-a gasit nici macar un singur tigru care sa fie bun la tigronometrie.

Synesthesia

Toti oamenii ar trebui sa fie sinestezici. Sa te uiti la o bluza portocalie si sa simti o coloana de portocale pornind la goana, prin ureche, ca pe un tobogan, explodand apoi in mii de picaturi reci. Sa te uiti la triunghiurile desenate in caiete de geometrie si sa le simti gustul ascutit si sfaramicios de chipsuri sau la patratele din caietele tip, din albastru de metil, la fel de tari ca niste tevi de fier. Sa stau pe un fotoliu si in timp ce mangai tapiteria cu frunze si mladite sa simt mirosul de verde crud, la fel de crud ca o rana deschisa.
Imi este destul de greu sa fac exercitii de sinestezie, este foarte usor sa compari si sa descrii folosindu-se de metafore, dar este foarte greu chiar sa simti pe pielea ta acele metafore.


Click aici pentru ceva foarte frumos.

Smoala

Mergeam dimineata spre serviciu asa, in dorul lelii, si ma uitam in jur dupa lucruri la care sa ma pot gandi in liniste, tot restul drumului. Am vazut niste smoala pe o casa si mi-am zis ca imi place cum arata smoala. Aruncata pe un zid pare a fi facuta din spinari zburlite de caini negri si uzi. Pe trotuar te ameninta sa-ti imobilizeze pantofii si sa-ti inghita picioarele. Este ca un tribunal, o sala a pasilor pierduti. Pe bloc devine atat de fierbinte incat te astepti sa se prelinga pe ferestre in jos si sa te sufoce in casa. In smoala poti sa vezi desenate mii de figuri, mai ales figuri triste. Probabil multe din petele de smoala din lume sunt mici portaluri catre iad, de care cei damnati isi lipesc nasurile si ofteaza privind inapoi. De aceea smoala este intotdeauna melancolica, dar o melancolie diferita de cea a unei dimineti suedeze.


Si pentru toti cei care au nevoie sa inchida uneori ferestrele din cauza zgomotului, ca sa poata gandi in liniste:
the quietest place on the web

Fara planuri!

Am decis sa asez fericirea pe fotoliu, dupa pliurile draperiei stacojii, i-am dat un dinozaur sa se joace cat timp sunt ocupata si eu am revenit la scris.

Citesc Saint-John Perse :). Mi-ar fi placut sa ma numesc Alexis Saint-Léger Léger, cred ca este cel mai minunat nume din lume. Poemele lui sunt atat de frumoase incat reusesc sa le citesc chiar si fiind foarte obosita. Am adormit in timp ce ma gandeam cat de frumos suna:"Daca nu copilaria, ce era atunci, iar azi nu e?"

Zilele astea ma framanta ganduri rasucite pe toate partile, pentru ca sunt nevoita sa traiesc in prezent, aici si acum, lucru care nu-mi sta in fire. Pentru prima oara, dupa multi ani, chiar vreau sa ma detasez de trecut si viitor pentru ca nu e momentul sa fac planuri si nici nu mai vreau sa fac planuri. Am obosit sa fiu o "planificatoare", numai ca nu prea stiu sa fiu altfel. I. imi zice sa ma gandesc cum reuseam sa fiu fericita atunci cand eram copil si cand doar momentul conta si sa fac la fel. Numai ca eu, chiar si cand eram mica, eram atat de preocupata de viitor incat atunci cand dadeam peste ceva ce-mi placea mult incepeam sa ma gandesc cum sa-l opresc, cum sa-l lungesc, cum sa trag de el ca sa tina mai mult, sa existe cat mai mult in viitor in mana mea. Odata am reusit sa mananc dintr-o bomboana foarte mica, dar foarte buna, timp de 3 zile. O sa incerc sa ma gandesc la oameni tot ca la niste bomboane mai mari, mai mult sau mai putin colorate...

Too happy for my blog

Sunt fericita. Eram si inainte fericita, dar acum lucrurile au luat-o razna de tot. Unul dintre efectele acestei fericiri iesite din comun este insa ca nu mai pot scrie, pentru ca sunt zapacita, nu ma pot concentra si toate gandurile mele, ca niste scolari grasi, au iesit gramada in curtea scolii si chiulesc de la ore ca sa se joace cu o minge mare. Eu, care scriu de obicei toate posturile dintr-o suflare, lucrez acum la un post de 3 zile si tot nu iese nimic. Si bineinteles, aici se opreste postul meu pentru ca mai mult nu pot :))

Seara tarziu

Se fac multi ani de cand trec zilnic pe langa ISPE ( Institutul de studii si proiectari energetice). E o cladire atat de mare, plina de geamuri. Seara, exista 4 ferestre la un anumit etaj luminate intr-un fel care ma face sa cred ca acolo este departamentul unde lucreaza oamenii amfibie. Sunt lumini verzui-galbui, acel verzui-galbui de poza polaroid si toata incaperea pare un mare acvariu, cu apa neschimbata de ceva vreme. Se pot vedea cum se unduiesc in curentii de aer mararul de balta si algele, printre dulapurile albe cu dosare. N-am vazut pana acum nici un functionar inotand pe acolo si ma intreb daca sunt imbracati in costume sau blugi, daca au macar slipi pe ei sau sunt goi si cand vin la serviciu, se dau jos din masini lipaind pe asfalt, lasand in urma dare de apa dulce si miros de tzipari.